Să renaşti prin fiecare carte

În ultimele zile am avut un noroc extraordinar: echipa de actori cu care făceam un nou proiect independent tip instalaţie mai avea încă 100 de mici alte proiecte pe lângă al meu (că aşa e la Bucureşti), aşa că mai mult ne chinuiam unii pe alţii în puţinul timp în care ne întâlneam fizic, decât reuşeam să construim ceva. Şi, plecând eu într-o zi de la repetiţii cu multă energie neconsumată, am intrat în biblioteca publică din apropiere şi mi-am umplut geanta cu o căruţă de cărţi, la întâmplare, voiam numai să evadez din mine şi din oraş. 

Am ales cărţile pe considerente aproape frivole: să fie pe raftul cu noutăţi sau restituiri (că alea calde încă de la lectura altor ochi sunt mai tentante), să nu ştiu nimic sau aproape nimic despre autor sau, cel puţin, despre carte; să fie totuşi, o editură respectabilă (am ales două Polirom). Nu ştiu cum m-am trezit numai cu cărţi scrise de autoare, jur că nu a fost premeditat. Şi ok, recunosc, am trişat puţin: am ales şi două nume pe care le cunoşteam, dar care mi-au scăpat în anii de liceu sau în studenţia mea la Litere, pe când citeam 200 de pagini pe zi, numai lecturi care nu se prea abăteau de la materia croită de privirea atent-severă a profilor mei foarte faini de la Târgu-Mureş.

Prima carte am şi dat-o gata în drum spre casă, mai ales că era primăvară şi mie îmi place mult să merg pe jos. În plus, e amuzant să mergi pe stradă citind, iar concitadinii mei sunt chiar de treabă: nu numai că m-a avertizat cineva să am grijă la un trotuar blocat, pe care muncitorii aruncau de pe un bloc moloz şi sticlă, dar, pe când citeam la semafor, am fost anunţată, cu amabilitate când s-a făcut verde.  

De atunci citesc o carte pe noapte şi mă simt din nou studentă (citesc noaptea ca să nu am remuşcări că îmi neglijez sarcinile de adult). Evident, când nu mă grăbesc şi nu mă împiedică înserarea pe sub umbrele căreia mă strecor acasă, citesc în continuare şi pe stradă şi atunci oraşul mi se pare mai frumos – sau, în orice caz, mai puţin agresiv. 

Dar revelaţia nu e lumea asta uitată dintre litere, atât de diferită de lumea din lemn, butaforie şi reflectoare din care fac eu parte de mai bine de 11 ani. Revelaţia e că există atât de multe voci feminine puternice, cu nimic mai prejos decât vocile masculine din care am învăţat eu că e formată literatura. Pentru că, în oraşul mic în care am crescut eu, femeia era hărăzită căsniciei, copiilor şi bunului mers al casei, iar scrisul era apanajul bărbaţilor. Şi-mi amintesc şi acum râsul batjocoritor al unui coleg de română, din primul meu an în învăţământ, care, auzind că scriu, mă întreba dacă vreau să ajung Hortensia Papadat-Bengescu, adică excepţia din manual. 

Dar parcă numai orăşelul meu gândea aşa. Opriţi pe oricine pe stradă şi cereţi-i la întâmplare zece nume de scriitori, să vedeţi câte vor fi feminine. Sau, nu, nu-i opriţi, e irelevant. Unii (inclusiv dintre femei) vor spune că feminismul e o prostie şi că nu există niciun fel de discriminare bazată pe gen. Dar există. În literatură, la fel ca şi în alte domenii, femeile prezintă mai puţină credibilitate decât bărbaţii, de aceea foarte multe nu-şi urmează imboldul de a scrie. La fel e şi în teatru, dar nu vreau să intru acum în tema asta.

M-am hotărât să-mi deschid un blog nou, pentru că mi-ar fi plăcut să găsesc un astfel de blog când m-am format: un blog cu recomandări de lectură formatoare. Caut nu atât modele de scriitură feminină, cât modele de gândire, de existenţă. Nu vreau un blog elevat, academic, voi nota numai fugar câteva idei şi impresii, atât cât să potă servi drept recomandare de lectură vreunei minţi tinere răsărite într-un colţ de lume unde, la fel ca şi mine la vârsta ei, nu prea are modele feminine şi nici nu ştie cum să le găsească. Îmi place să citesc şi oricum fişez ceea ce citesc – deformaţie de filolog, aşa că fac asta de plăcere, nu ştiu cât va dura. Pur şi simplu, îmi foloseşte şi mie să văd cum arată lumea înghiţită şi regurgitată de o minte feminină. Vreau să văd ce e la fel şi ce e altfel şi vreau să transform handicapul pe care mi-l pune în cârcă societatea patriarhală într-o forţă.

PS: Feminism, în dicţionar, înseamnă că femeile sunt egale în drepturi cu bărbaţii în toate sferele de activitate. Pentru mine mai înseamnă şi că mă definesc, în primul rând, ca fiinţă umană, abia pe urmă prin genul meu. Aşa că autoarele căzute victimă sexului lor nu prea vor avea trecere la mine...

PPS: Voi ce autoare faine aţi citit? Promit să le recenzez pe toate.